Cine a fost Jacques DeMolay

Jacques de Molay a fost cel de al 23-lea și ultimul mare Maestru al Cavalerilor Templieri, care a condus Ordinul din 20 aprilie 1292 până când acesta a fost dizolvat prin dispoziția Papei Clement V, în 1307. Deși se cunosc puține despre viața sa, cu excepția ultimilor ani în care a ocupat funcția de Mare Maestru, el este unul dintre cei mai cunoscuți templieri. Jacques de Molay s-a născut în 1244 în Vitrey, ținutul Haute-Saône, în comitatul Burgundia – Franța, într-o familie cu rang nobiliar. 

Mai multe ordine militar-religioase cavalerești au numele legat de perioada cruciadelor, fiind întemeiate în această perioadă. Dintre acestea, Cavalerii Templieri sau Cavalerii săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon s-au angajat să apere Țara Sfântă și să îi protejeze pe pelerini.

Ordinul a fost înființat la Ierusalim în 1119, pentru a-i proteja pe pelerinii care călătoreau la acea vreme. În următoarele două secole, templierii s-au transformat într-o putere, remarcându-se îndeosebi prin curajul lor și prin disciplina strictă. Au luat parte la cele mai multe bătălii, au luptat în primele rânduri și au fost ultimii care s-au retras. Denumirea de templieri se trage de la momentul înființării Ordinului la Temple Mount în Ierusalim.

cavalerii templieri

1119
anul în care a fost înființat
ordinul cavalerilor templieri
1310
cavalerii templieri
ajung în zona hunedoara, românia
9000+
comanderii
(curți și case de templieri mari)

Non nobis, non nobis, Domine, sed nomini tuo da gloriam!

Steagul Ordinului Templierilor (Bienséant) are 2 câmpuri, unul alb și unul negru, pe care este scrisă deviza templului: Non nobis, non nobis, Domine, sed nomini tuo da gloriam!

Cavalerii purtau rasa care avea pe piept și pe spate crucea roșie cu ciocuri. Ofițerii și cavalerii purtau o rasă de stofă albă și mantia de cavaler (hlamida) cu crucea roșie pe umeri, iar ceilalți purtau rase negre cu crucea roșie pe piept și mantii castanii sau negre. Cavalerii trebuiau să respecte reguli stricte care impuneau disciplina. Crucea roșie de pe îmbrăcămintea templierilor era un simbol al martiriului, pentru că a muri în luptă era considerată o mare onoare care asigura un loc în Rai. 

A existat o regulă cardinală care preciza că luptătorii Ordinului nu au voie să capituleze niciodată decât dacă steagul templier cade și, chiar și atunci, trebuiau întâi să se regrupeze împreună cu alte ordine, de exemplu cu Ospitalierii.

Abia după ce toate steagurile cădeau, le era permis să părăsească frontul de luptă. Acest principiu strict, împreună cu reputația lor de oameni curajoși, bine pregătiți și înarmați, a făcut ca templierii să fie unul dintre ordinele cele mai temute în bătăliile epocii medievale.

Cronica lui Guillaume de Tir

PRIMA SURSĂ DESPRE ÎNFIINȚAREA ORDINULUI TEMPLIERILOR

În cursul aceluiaşi an, câţiva nobili cavaleri din ordinul ecvestru, oameni devotaţi lui Dumnezeu şi însufleţiţi de sentimente religioase, s-au consacrat slujirii lui Hristos şi au jurat în faţa Patriarhului că vor trăi pentru totdeauna după uzanţele canonicilor, în castitate, supunere şi fără bunuri proprii. Primii şi cei mai distinşi dintre ei au fost doi oameni venerabili Hugues de Payns şi Gidefroy de Saint-Omer. Cum nu aveau biserica şi nici domiciliu stabil, regele le-a concesionat pentru o anumită perioadă o locuinţă situată lângă Templul Domnului, la sud. [..] Când şi-au făcut primul legământ, li s-a poruncit, de către seniorul patriarh şi de către ceilalţi episcopi, să se străduiască din toate puterile şi pentru iertarea păcatelor să apere căile şi drumurile comerciale şi să îngrijească de protejarea pelerinilor în faţa atacurilor şi ambuscadelor tâlharilor şi hoţilor”.

Templierii în România, Hunedoara

Auguste de Gerando scrie în cartea „La Transylvanie et ses habitants” despre existența templierilor în zona Hunedoarei în jurul anului 1310: „Castelul Vajda Hunyad este situat pe o stâncă înconjurată de două pârâiașe ce se unesc sub ziduri. […] Turnul poartă numele slavon de Neboisa, „Nu te teme”. De-a curmezișul meterezelor se zăresc ruinele unui fort ocupat de templieri și distrus în 1310.”

La înființarea Ordinului, acesta nu deținea proprietăți sau bogății. El s-a dezvoltat primind daruri, construind cetăți puternice și administrând domenii. A investit banii în împrumuturi cu dobândă, fiind singurii de la acea vreme din Europa care puteau face asta. A acordat împrumuturi ipotecare, pentru a da pelerinilor posibilitatea de a face pelerinaje. A inventat cambia, a ținut conturi curente pentru regi și nobili și a ocupat funcții înalte de sfetnici financiari. În beciurile Ordinului s-au păstrat obiecte de preț ale regilor și nobililor, precum tezaure și bijuteriile coroanelor europene. 

În plus, asigura siguranța transporturilor de bani și de valori, însoțindu-le, încasând dări și asigurând siguranța drumurilor împotriva tâlharilor. Ordinul avea inclusiv monedă emisă, cu însemnele sale. Istoria banilor menționează cele realizate de Ordinul Templierilor. Astfel, Ordinul a ajuns în secolul al XIII-lea la punctul culminant al dezvoltării sale financiare, funcționând în Europa ca o bancă puternică.

În cadrul Ordinului Templierilor, autoritatea supremă era deținută de Marele Maestru, sub ordinele căruia se aflau comandorii provinciilor, numiți și Maeștrii.

Aceștia aveau, la rândul lor, în subordine, comandorii celor peste 9.000 de curți și case de templieri mari, numite Comanderii. Ei administrau proprietățile Ordinului și aveau în subordine cavalerii, sergenții și servanții, ultimii fiind cei care se ocupau de activitățile gospodărești.

Templierii au fost trupe militare folosite în bătăliile cheie ale cruciadelor, având armuri puternice și cai de luptă, putând lua cu asalt trupele inamice înaintea restului armatei pentru a rupe rândurile adversarilor. Una dintre cele mai faimoase victorii a fost cea din 1177 în timpul Bătăliei de la Montgisard, când aproximativ 500 de cavaleri templieri au ajutat mii de infanteriști să învingă armata lui Saladin de peste 26.000 de soldați. Dar soarta războiului s-a schimbat la mijlocul secolului al XII-lea și Saladin a cucerit Ierusalimul în 1187, deși luptele au continuat și ulterior. Templierii și-au relocat forțele în portul Acre, pierdut apoi în luptă în 1291, apoi în Tortosa (în prezent Tartus din Siria) și în Atlit (astăzi Israel). Dintre bătăliile celebre ale templierilor: Ascalon (1153), Montgisard (1177), Marj Ayyun (1179), Hattin (1187), Acre (1190-1191), Arsuf (1191), Al-Dāmūs (1210), Legnica (1241), Acre (1291) etc.

În cadrul Ordinului Templierilor, autoritatea supremă era deținută de Marele Maestru, sub ordinele căruia se aflau comandorii provinciilor, numiți și Maeștrii. Aceștia aveau, la rândul lor, în subordine, comandorii celor peste 9.000 de curți și case de templieri mari, numite Comanderii. Ei administrau proprietățile Ordinului și aveau în subordine cavalerii, sergenții și servanții, ultimii fiind cei care se ocupau de activitățile gospodărești.

Templierii au fost trupe militare folosite în bătăliile cheie ale cruciadelor, având armuri puternice și cai de luptă, putând lua cu asalt trupele inamice înaintea restului armatei pentru a rupe rândurile adversarilor. Una dintre cele mai faimoase victorii a fost cea din 1177 în timpul Bătăliei de la Montgisard, când aproximativ 500 de cavaleri templieri au ajutat mii de infanteriști să învingă armata lui Saladin de peste 26.000 de soldați. Dar soarta războiului s-a schimbat la mijlocul secolului al XII-lea și Saladin a cucerit Ierusalimul în 1187, deși luptele au continuat și ulterior. Templierii și-au relocat forțele în portul Acre, pierdut apoi în luptă în 1291, apoi în Tortosa (în prezent Tartus din Siria) și în Atlit (astăzi Israel). Dintre bătăliile celebre ale templierilor: Ascalon (1153), Montgisard (1177), Marj Ayyun (1179), Hattin (1187), Acre (1190-1191), Arsuf (1191), Al-Dāmūs (1210), Legnica (1241), Acre (1291) etc.

Ordinului  Cavalerilor Templieri a fost o organizaţie susținută de Biserica romano-catolică în 1128 pentru a păzi drumul dintre Ierusalim şi Acra, un important port la Marea Mediterană. Ordinul Cavalerilor Templieri a participat la cruciade şi și-a câștigat un renume pentru curajul şi eroismul de care au dat dovada cavalerii săi. După căderea cetății Acra cucerită de mamelucii egipteni în 1291, francii (un nume folosit în Levant pentru catolicii europeni) au reușit să scape și s-au retras în insula Cipru, care a devenit baza de operațiuni pentru viitoarele încercări militare ale cruciaților. Când cruciadele s-au încheiat, templierii s-au retras în Europa în cele 7 provincii în care era împărțită conducerea Templului: Franța, Anglia, Poitou, Aragon, Portugalia, Ungaria și Apulia (Italia de Sud).

Primul Mare Maestru al Ordinului Templierilor a fost Hugues de Payens (circa 1070 – 24 mai 1136), co-fondator al Ordinului împreună cu alți 8 cavaleri (încă o asemănare cu organizația DeMolay care a început tot cu 9 tineri!).

Mulți doreau la acea vreme să revendice averea Templierilor. În 1305, Regele Philip al IV-lea al Franței (Philip cel Frumos), dorind să obțină controlul asupra templierilor (aceștia dădeau socoteală numai bisericii), înglodat în datorii după ce a împrumutat bani de la templieri, l-a arestat pe De Molay și pe mulți alți templieri și i-a torturat pentru a face mărturisiri false.

Timp de şapte ani, De Molay şi cavalerii au suferit torturi inumane. În timp ce cavalerii nu se lăsau îngenunchiați, Philip a reuşit să-l forțeze pe Papa Clement să condamne templierii. Bogăţiile şi proprietățile lor au fost confiscate şi date susținătorilor regelui. În timpul a multor ani de tortură, Jacques de Molay a continuat să fie loial prietenilor lui şi cavalerilor. El a refuzat să dezvăluie locaţia fondurilor Ordinului şi a refuzat să-şi trădeze camarazii.

Pe 18 martie 1314 el a fost judecat de o instanţă specială. Ca o dovadă, condamnarea dată de instanță a depins de o mărturie falsificată. Jacques de Molay a dezavuat mărturia falsificată. Regele Philip a ordonat arderea pe rug a lui De Molay în acea zi pe o insulă pe râul Sena în fața Notré Dame de Paris. Astfel, povestea lui Jacques DeMolay a devenit o dovadă de loialitate și prietenie. Legenda spune că ultimele sale vorbe au fost: „Dieu sait qui a tort et a péché…”. 

Tot legenda vorbește despre un blestem templier care s-a răsfrânt asupra monarhiei franceze, ducând la moartea regelui Philip şi al Papei Clement, la nici un an de când Jacques de Molay i-a chemat în faţa judecăţii divine. Papa Clement al V-lea a murit pe 20 aprilie 1314. Philip cel Frumos a murit în timpul unei vânători de mistreți, la 46 de ani, pe 29 noiembrie 1314, în agonie, la Fontainebleau – Île-de-France, Franța, spunând „că diavolul îl trage de picioare”, la aproape 9 luni de la arderea pe rug a lui Jacques de Molay. Sfârşitul tragic al unora dintre regii Franţei, care a culminat cu ghilotinarea ultimului monarh ereditar, din a XIII-a generaţie, Ludovic al XVI-lea, a dus la apariţia „Legendei Blestemului Templier”.

În septembrie 2001, un document numit „Chinon Parchment” și datat 17-20 august 1308 a fost găsit în arhivele secrete ale Vaticanului de către Barbara Frale. Este o înregistrare a procesului templierilor și arată că Papa Clement i-a absolvit pe aceștia de erezie în 1308, înainte de a desființa oficial Ordinul. Descoperirea documentului a avut loc după ce, aparent, el a fost pus într-un loc greșit. Documentul exonerează efectiv templierii de toate acuzațiile aduse împotriva lor. Biserica Catolică recunoaște acum că Papa Clement a fost silit de Regele Philip al IV-lea să facă parte din acest proces și să decidă dizolvarea Ordinului.

Cavalerii Templieri le sunt astăzi cunoscuți tinerilor din filme precum The Da Vinci Code și Assassin’s Creed. Mai puțin cunoscut este faptul că filmele originale Star Wars au fost puternic influențate de interesul lui George Lucas în istoria templierilor, primele scenarii făcând referire la Jedi Templars (acum Jedi Knights). Tot templierii și modul lor de viață au inspirat și pe George RR Martin, care a împrumutat din istoria medievală atunci când a creat Night’s Watch, din Game of Thrones.